Două obiective turistice din cadrul Ansamblului Mănăstirii Golia, recent restaurate şi amenajate, sunt deschise, începând de astăzi, vizitatorilor.
Dincolo de spectacolul impresionant pe care îl oferă aceste obiective în sine, fiind admirabil restaurate, turnurile de colţ din partea de nord-est şi sud-est găzduiesc expoziţii muzeale consacrate vieţii monastice - „Muzeul călugărului” - şi, respectiv, obiecte populare şi meşteşugăreşti specifice zonei Moldovei. „Vă aşteptăm la Golia, unde veţi găsi mai multe obiective turistice, alături de Mănăstirea Golia putând fi vizitate Turnul Clopotniţă şi Casa diaconului Ion Creangă, redeschise la începutul anului 2011, iar acum şi cele două turnuri de colţ, în care sunt amenajate expoziţii având ca temă spiritualitatea şi tradiţia, cu obiecte de patrimoniu din arhiva mănăstirii, dar şi cu obiecte realizate de meşteri populari din zona Moldovei”, a spus Carmen Chiorcea, director al Asociaţiei „Centrului de Promovare Turistică” Iaşi.
Turnurile au fost amenajate în cadrul a două proiecte succesive: „Reabilitarea şi dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia Iaşi”, prin Programul PHARE 2006, a cărui implementare a fost finalizată în 2010, şi „Expoziţii tematice în turnurile de colţ ale Mănăstirii Golia din Iaşi”, finalizat în 2011.
„Sunt fericită să văd că pe lângă reabilitare, monumentul a prins viaţă, datorită unui flux de turişti permanent. Poate că această reabilitare este cea mai mare realizare a mea”, a spus Georgiana Niculescu, managerul proiectului de „Reabilitarea şi dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia Iaşi”.
Proiectul a beneficiat de sprijinul financiar al Uniunii Europene şi a fost realizat în parteneriat cu autorităţile locale, respectiv Consiliul Local şi Consiliul Judeţean.
Ansamblul Mănăstirii Golia poate fi vizitat de marţi până vineri, între orele 11.00 şi 17.00, sâmbăta între 10.00 şi 14.00. Preţul unui bilet de intrare este de 4 lei.
Sursa:Evenimentul
|