cultura in Iasi,Sinagoga Mare, iasi, cultura

Adresă: Târgul Cucu

Scurt istoric
Locul Sinagogii Mari ar fost cumpărat după unii cercetători în 1657(Kara: 78), iar după alţii în vremea lui Gheorghe Duca, la 15 iunie 1670 (Caprosu: 391). Potrivit lui Itic Kara, rabinul Natan Nata Hanover ar fi insistat ca edificiul să fie finalizat chiar în anii1670-1671. O a treia variantă spune că sinagoga ar fi fost ridicată în perioada 1657-1682 pe un loc al mânăstirii Aron Vodă, fiind atestată acolo şi în vremea lui Mihail Racoviţă(1716-1717) (Bogdan: 245; Caprosu: 392). Pe peretele vestic se află o înscripţie referitoare la o posibilă renovare în 1762 sau 1763 (refacerea acoperişului, Erhan: 326), rezidirea ei realizându-se în 1823, după ce arsese cu un an înainte (Caprosu: 390). Atunci i s-a dat forma actuală, renovată în 1914 (Caprosu: 391). Cupola şi etajul de peste galeria pentru femei sunt, în orice caz, o adăugiri moderne (Caprosu: 390). A mai fost reparată în anii 1924-1925(Mitican: 161), după al doilea război mondial(Kara: 78) şi după cutremurul din 1977(Erhan: 326). În jurul Sinagogii Mari au apărut, în jurul anului 1800, sinagogi mai mici, de breaslă, cea mai veche fiind aceea a croitorilor evrei(Caprosu: 390). La 1939, Sinagoga Mare era una din cele 112 case de rugăciune din Iaşi(Dascălu: 109).

Memoria locului:
Potrivit unei inscripţii de la intrare, ar fi existat o sinagogă şi mai veche, pe la 1580(Erhan: 326). După cutumele medievale, evreii nu avuseseră voie să construiască acest edificiu din piatră, ci numai din lemn, vopsind-o în aşa fel încât să nu se diferenţieze cumva de clădirile creştine(Caprosu: 390-391).
Sinagoga Mare se leagă probabil de „şcoala jidovilor” de lânga Curelari, pomenita de Constantin Cantemir la 1691(Caprosu: 391). Un moment greu a fost anul 1714, când domnitorul Nicolae Mavrocordat întărea drepturile de proprietate ale mânăstirii Aron Voda asupra terenului din vecinatate, închizând astfel evreilor drumul către sinagogă. Este vorba de acela cu ieşire în uliţa Chervasariei, numită apoi Podul Vechi şi ulterior Costache Negri(Mitican: 160; Erhan: 326).
Indicii ale evidenţei vechimi sunt oferite şi de acel inel de fier cu lanţ (din peretele tindei) care funcţiona ca un fel de stâlp al infamiei pentru păcătoşi(Caprosu: 391).
La fel ca ţi sinagoga din Podu Iloaiei, Sinagoga Mare din Iaţi are pardoseala la un metru sub nivelul străzii. Acest fapt se datorează unui verset psalmic transpus în arhitectură: „Din adâncuri chemat-am către Tine, Doamne”(Kara: Podu Iloaiei: 59).
Se spune că în jurul sinagogii era odinioară şi un cimitir(Bogdan: 245), unul din monumentele funerare având data 17 decembrie 1787. Existând credinţă ca oficierea unei cununii putea opri o epidemie de holeră, o legendă spune că doi tineri mureau în această sinagogă, chiar în timpul ritualului, din pricina bolii cu pricina(Mitican: 163).
Pe lânga sinagogă funcţionează un mic muzeu al comunitatii evreieşti(Kara: 78)

Bibliografie:
Badarau, Dan, Caprosu, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2007.
Bogdan, Nicolae Andriescu, Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, Iaşi, Ed. Tehnopress, 1997.
Dascălu, Nicolae; Iftimi, Sorin, Pelerin în Iaşi, Iaşi, Editura Trinitas, 2000.
Erhan, Viorel, Mânăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi, Iaşi, Ed. Tehnopress, 2003.
Kara Itic, Podu Iloaiei. File din istoria unui «stetl» moldovenesc, Bucureşti, Editura Hasefer, 1990.
Idem, Contribuţii la istoria obstii evreilor din Iaşi, Bucureşti, Hasefer, 1997.
Mitican, Ion, Evreii din Târgul Cucului de altadată, Iaşi, Tehnopress, f.a.

Sursa: Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional