Sapte.tv

cultura in Iasi,agenda zilei,film,muzee,teatre,concerte,filme,iasi

 

Institutii de cultura

Parohia Romano-Catolică IZVOARELE – „Schimbarea la Faţă a lui Isus”

imagini:   1

Adresa: Com. Răchiteni, 707297-Izvoarele, jud. Iaşi;
Tel. 0232/713420

Scurt istoric
Construirea bisericii din Sturza, actuala localitate Izvoarele, a început în anul 1935, dar neglijenţa maistrului constructor, care a clădit turnul pe timp nefavorabil şi pe îngheţ parţial, a făcut ca jumătate din el să se prăbuşească. Lucrările de reconstruire s-au reluat după ultimul război mondial şi biserica s-a deschis pentru cult în toamna anului 1946 cu hramul Schimbarea la Faţă a lui Isus – 6 august.
Din anul 1968 Izvoarele a fost filială cu capelă proprie a Parohiei Răchiteni, urmând ca în anul 1987 să devină parohie de sine stătătoare. Aici au mai activat: pr. Dumitru Gabor, pr. Ion Ciurea, pr. Iosif Gabor, pr. Anton Gal şi pr. Ioan Beşleagă.
Construirea casei parohiale, începută în anul 1987 sub coordonarea pr. Ciril Blaj, a fost terminată în anul 1990.
Cei mai mulţi din Izvoarele lucrează în agricultură. Pentru a face faţă cheltuielilor şi crizei economice prin care trece ţara, unii, mai ales tinerii, s-au decis să lucreze în străinătate, în special în Israel şi în Italia.
 
video

Video

Ultimile

Citite

Două obiective turistice din cadrul Ansamblului Mănăstirii Golia, recent ...
detalii
Institutul francez Iasi organizeaza o noua sesiune de cursuri in perioada a ...
detalii
Centrul Cultural German Iași organizează un curs nou de limba germană pe ...
detalii
Centrul Cultural German Iaşi şi Filarmonica Iaşi organizează în p ...
detalii
În 2012 va avea loc, alături de tabara de creație de la Sulina (la ...
detalii

Comentate

Centrul Cultural German Iași organizează un curs nou de limba germană pe ...
detalii
Institutul francez Iasi organizeaza o noua sesiune de cursuri in perioada a ...
detalii
Uniunea artiștilor Plastici din România vă invită joi, 12 aprilie ...
detalii
Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Juni ...
detalii
Asociaţia Universul Prieteniei în colaborare cu Muzeul Literaturii R ...
detalii

Recomandate

TOP

Locale

Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” ...
detalii
Centrul Cultural German Iaşi vă invită la Seara de Film German, miercuri ...
detalii
Muzica poate schimba vieți! Asta vor să demonstreze 20 de masteranzi de l ...
detalii
Librăria Humanitas de pe Lăpușneanu vă invită sîmbătă, 19 mai, ...
detalii
Librăria Humanitas de pe Lăpușneanu vă invită la o nouă ediție a Con ...
detalii

Nationale

Într-un moment în care cinematografia română are nevoie, ...
detalii
Marele premiu și  Trofeul  Festivalului  Studențesc Națio ...
detalii
Bienala artelor plastice "Ion Andreescu" se adresează artiștilo ...
detalii
Liga navală Română, Filiala Sulina și Dan Tudor Truică vă invit ...
detalii
În 2012 va avea loc, alături de tabara de creație de la Sulina (la ...
detalii

Internationale

 

Link-uri utile

newsletter

Newsletter

Nume*
E-mail *
vremea

Vremea

Iasi, RO
15°C
Minim: 9 °C
Maxim: 20 °C
Bucuresti, RO
15°C
Minim: 13 °C
Maxim: 21 °C
Timisoara, RO
16°C
Minim: 8 °C
Maxim: 19 °C
Cluj-Napoca, RO
16°C
Minim: 7 °C
Maxim: 18 °C
curs valutar

Curs valutar

CHF = 3,6997 RON
EUR = 4,4421 RON
GBP = 5,5343 RON
USD = 3,4981 RON